Imagineaza-ti cum ar fi sa te grabesti dimineata, doar ca mai tarziu sa realizezi, in plina agitatie, ca ai uitat sa aplici antiperspirant. Fiecare miscare te-ar face sa te simti din ce in ce mai incomod – nu doar fizic, ci si mental. Gandul ca transpiratia te-ar putea pune in situatii jenante te-ar face ca, intr-un impuls de urgenta, sa cauti rapid un magazin de unde sa cumperi unul.
Daca optezi pentru un produs deja cunoscut, il vei pune in cosul de cumparaturi in mai putin de 15 secunde. Daca, insa, decizi sa testezi unul nou, vizita ta la raft se poate extinde pana la 2 minute, timp in care analizezi cum sa alegi un deodorant bun, care sa bifeze toate aceste casute: eficienta in situatii de stres, de temperaturi ridicate sau efort fizic, senzatie si textura confortabila pe piele, fara pete pe haine, miros placut, care sa nu rivalizeze cu parfumul preferat, si protectie de cel putin cateva ore dupa aplicare.
Mai jos, te ghidam prin cele mai importante aspecte de care sa tii cont in achizitionarea antiperspirantului potrivit pentru tine, in cazul in care te gasesti vreodata in situatia de mai sus sau pur si simplu vrei sa schimbi produsul pe care il folosesti.
Antiperspirant sau deodorant?
Cei doi termeni sunt adesea folositi alternativ, generand confuzie intre trasaturile lor unice. Totusi, diferenta cruciala consta in prezenta sarurilor de aluminiu in antiperspirante si absenta lor in deodorante. Pentru a face alegerea corecta, este esential sa te ghidezi dupa aceste trei criterii: modul de actiune, lista de ingrediente si nivelul de eficienta.
Antiperspiratul blocheaza temporar transpiratia si controleaza mirosul, in timp ce deodorantul nu blocheaza transpiratia, dar mascheaza mirosurile neplacute. Primul creeaza o bariera de protectie la suprafata glandelor soripare, datorita reactiei dintre sarurile de aluminiu si apa din transpirație, inhiband acest proces. Cel de-al doilea nu contine ingrediente care inhiba transpiratia, dar mascheaza mirosurile neplacute si are rol antibacterian. Ambele, insa, pot fi la fel de eficiente, daca sunt adaptate la nevoile personale si stilul de viata.
Ce tip de antiperspirant mi se potriveste?
Alegerea antiperspirantului este influentata de mai multe aspecte, de la detalii importante precum tipul pielii si intensitatea transpiratiei, pana la stilul de viata care dicteaza ritmul fiecarei zile.
Antiperspirant natural
In ultimii ani, interesul crescut pentru produsele cosmetice naturale a facut ca antiperspirantul natural sa devina tot mai popular. Acesta ofera protectie impotriva transpiratiei, precum un antiperspirant, dar este delicat asemenea unui deodorant, neinterferand cu functia normala a glandelor sudoripare, deoarece nu contine aluminiu. Desi functioneaza pe principii similare cu antiperspirantele standard, absenta aluminiului il face mai putin eficient in blocarea transpiratiei, ceea ce il face ideal pentru pielea sensibila, transpiratia moderata sau sezonul rece.
Antiperspirant bio
Antiperspirantul bio duce conceptul de antiperspirant natural cu un pas mai departe. In lista lui de ingrediente vei gasi aceleasi ingrediente vegetale, minerale sau animale, fara parabeni, ftalati sau aluminiu, dar, pe ambalaj vei observa ca acesta se supune unor reglementari stricte, precum certificarile COSMOS Organic sau Ecocert. Daca iti doresti un antiperspirant 100% natural, alege de pe raft piatra de alaun. Aceasta roca vulcanica nu contine alcool sau parfum, insa este mai putin eficienta pentru cei cu transpiratie abundenta. Testeaz-o in anotimpurile reci, intr-o plimbare relaxata, nu la intalniri importante.
Antiperspirant conventional
Acest antiperspirant puternic este cea mai eficienta solutie pentru reducerea transpiratiei. Ideal in situatii de stres, efort fizic sau temperaturi ridicate, si potrivit persoanelor cu transpiratie excesiva, acesta nu trebuie sa lipseasca din geanta in zilele cu prezentari importante sau interviuri.
Pentru o aplicare rapida si o axila uscata, opteaza pentru un antiperspirant solid sau spray. Antiperspirantele cu protectie de pana la 96h promit sa faca fata in conditii de stres ridicat, daca reaplici produs la cateva ore. Ce faci in cazul in care ai nevoie de protectie maxima, dar pielea ta este sensibila? Solutia potrivita pentru tine sunt antiperspirantele lichide, cu bila sau textura cremoasa, fara parfum, care sunt mai blande si ajuta la prevenirea iritatiilor.
Deodorant fara aluminiu
Cu o actiune similara deodorantelor obisnuite si o lista de ingrediente ce contine agenti antibacterieni si parfumuri, deodorantul fara aluminiu adesea include ingrediente naturale precum bicarbonatul sau carbunele activ. Lipsa aluminiului nu face un deodorant in mod automat natural, dar specificatiile clare pe eticheta referitoare la procentul acestora te pot ajuta sa alegi un produs mai natural.
Ce ingrediente fac un antiperspirant eficient?
Compusi pe baza de aluminiu:
Clorhidratul de aluminiu (Aluminum Chlorohydrate) formeaza o bariera temporara la nivelul glandelor sudoripare, controland transpiratia. Combinat cu zirconiu (Aluminum Zirconium Tetrachlorohydrex Gly), acesta ofera protectie de lunga durata, in timp ce mixul cu calciu (Aluminum Chlorohydrate Calcium) e mai bland pentru pielea sensibila. Pentru transpiratia excesiva, clorura de aluminiu (Aluminum Chloride) este cea mai eficienta, fiind prezenta in antiperspirantele cu prescriptie.
Agenti antibacterieni:
In ciuda eficientei sale, Triclosanul, cel mai popular agent antibacterian, este tot mai rar folosit din motive de siguranta. Acelasi scepticism se aplica si in cazul sarurilor minerale, precum zincul si alcoolul denaturat (Alcohol Denat.), care pot usca pielea.
Agenti absorbanti:
Amidonul de porumb (Cornstarch) si bicarbonatul de sodiu (Sodium Bicarbonate) absorb umiditatea si neutralizeaza mirosurile, iar silica, des intalnita in antiperspirantele standard, ajuta si ea la absorbtia transpiratiei.
Agenti de hidratare si calmare:
Foarte apreciata pentru efectele sale hidratante, Aloe vera este, alaturi de glicerina (Glycerin) si pantenol (Panthenol), o favorita in calmarea pielii si prevenirea iritatiilor.
Parfumuri:
Dupa eficienta, mirosul unui antiperspirant este criteriul care ne convinge in alegerea produsului. Notele florale, fresh sau citrice, extrase din uleiuri esentiale sau arome sintetice, sunt cele mai populare.
Mituri si adevaruri despre antiperspirante
Avand in minte grija legata de aluminiu si alte ingrediente potential iritante sau nocive pentru sanatate, te intrebi probabil: care este pretul real al eficientei antiperspirantelor de top? Haide sa desfiintam impreuna cateva mituri si sa reducem din ingrijorari.
Antiperspirantele cauzeaza cancer de san:
Unele teorii au sugerat ca aluminiul ar putea fi absorbit si ar contribui la cancerul de san, dar organizatii precum American Cancer Society afirma ca nu exista suficiente dovezi pentru a sustine acest lucru. In UE, concentratiile de 20-25% de aluminiu din antiperspirante sunt considerate sigure.
Antiperspirantele contin toxine absorbite de piele:
Substantele aplicate pe piele sunt absorbite intr-o foarte mica masura, fara a reprezenta un risc real. Preocuparile legate de parabeni, care pot perturba echilibrul hormonal, sunt mai justificate.
Antiperspirantele provoaca Alzheimer:
Teoriile vechi, datand din anii ‘60-‘70, privind legatura dintre aluminiu si Alzheimer, nu au fost confirmate de cercetari ulterioare.
Antiperspirantele pentru barbati sunt mai eficiente:
Atat antiperspirantele pentru barbati, cat si cele pentru femei contin aceleasi ingrediente active principale; eficienta depinde mai degraba de formula specifica („extra-puternic” vs. obisnuit), nu de genul produsului.
Ganduri finale pentru o zi fresh
In concluzie, alegerea antiperspirantului ideal trebuie intotdeauna adaptata nevoilor individuale. De la cel mai delicat deodorant, pana la tratamente speciale pentru transpiratie excesiva, oferta larga de optiuni deschide calea catre solutii eficiente, inclusiv antiperspirante specializate pentru diverse zone ale corpului – inghinal, talpi, maini si fata. Astfel, este esential sa alegem produsul potrivit in functie de tipul de transpiratie, stilul de viata si preferintele personale, pentru a ne asigura confortul si increderea de care avem nevoie.